Suntem fani pizza. Suntem fani ai cascavalului la cuptor care se intinde cand luati felia de pe farfurie.  Multi dintre noi adoram mirosul de busuioc si sunca devenita frageda la cuptor. Si de aceea ajungem sa invatam sa facem pizza acasa pentru a o prepara exact asa cum vrem. 

 

In mod sigur nu veti sti sa invartiti blatul pe deget asa cum face orice pizzaiolo priceput insa veti sti ca pentru o pizza foarte buna nu aveti nevoie de multe ingrediente si ca timpul in care lasati aluatul sa se odihneasca este vital dar si ca un cuptor electric bun poate sa tina locul cuptorului clasic cu lemne.

Faina, sarea, drojdia si apa este reteta de baza pentru aluatul de paine insa se potriveste perfect si la pizza. Plusurile pe care le veti adauga sunt o lingurita de zahar pentru ca pizza sa fie rumena atunci cand iese din cuptor, ulei de masline pentru o aroma italiana si pentru a o putea framanta mai usor. Am constatat ca o cantitate mare de drojdie decat prevede reteta si un timp de dospire mai mare are ca rezultat un aluat pufos de un deget grosime.

Framanatarea ca la carte are aceeasi importanta ca si pentru paine. Se face cu rabdare si cu precizie pentru cel putin 10 minute pana cand aveti un aluat elastic si neted. Va atinge perfectiunea la dospit.

Daca vreti sa faceti pizza imediat, lasati aluatul acoperit pentru 45 de minute, intr-un loc caldut pentru a isi dubla volumul si va pregatiti toppingurile. Incingeti cuptorul. Daca vreti sa faceti pizza a doua zi puneti aluatul la frigider in recipiente suficient de mari incat sa va permita cresterea, acoperit cu folie alimentara. Peste noapte aluatul dospeste la rece si tot ceea ce trebuie sa faceti este sa il scoateti din frigider cu 15 minute inainte de a il pune pe tava.

La pizza facuta acasa va puteti juca si cu toppingurile dar si cu aromele si culorile. Nu este nimic batut in cuie si nu trebuie sa alegeti de fiecare data pizza cu pui, masline si ceapa. Puteti face orice va trece prin cap.